Mereu vitreg, adevarul macedoromanilor!
de Ilie Traian
Sâmbătă, 18 Martie 2006
 

Mereu vitreg, adevarul macedoromanilor!
Vasile Barba

In cartierul bucurestean Andronache, pe strada Mentiunii, deseori poate fi vazuta o batrana imbracata in negru. Foarte in varsta, foarte tacuta, dar vioaie si harnica.

Oamenii ii spun "machidoanca" - dar cei mai multi dintre ei nu stiu ce inseamna cuvantul acesta. Si ea stie ca oamenii... nu stiu, astfel incat nu intra in vorba cu oricine despre originea ei. Cand, insa, gaseste pe cineva initiat devine locvace pana la agasare. Aduce de-acasa o brosurica galbena, ponosita, care povesteste viata lui Alexandru Macedon, se intereseaza daca a mai aparut ceva despre "stramosul ei", face planuri sa se duca in curand, cat o mai tin picioarele, in Pind sa-si vada locurile natale…

Daca e bine ca dupa revolutie romanii au mai auzit, unii pentru prima data, despre Transcarpatia sau Timoc, trebuie sa spunem cu mahnire ca in privinta aromanilor ignoranta n-a cunoscut un regres semnificativ. Tipa gloatele de microbisti pe terenurile de sport "Hai machidonule!" atunci cand joaca vreun Stavrositu sau vreun Ianis Zicu, dar curiozitatea (nu ne asteptam chiar la un interes de coloratura nationalista) nu merge mai departe: "cine or fi, dom'le, machidonii astia?". Ne-au asurzit ziarele si posturile de televiziune cu ispravile lui Gigi Becali, dar nici un ziarist n-a considerat demna de interes intrebarea: "Cum or fi ajuns macedoromanii in Bucuresti si de ce in Pipera si nu in alta parte?".

Si ca sa incheiem seria dovezilor care vorbesc despre ignoranta pe care am invocat-o mai inainte, sa ne aducem aminte cum, prin anii 1994-1996, cand in echipa nationala de fotbal a Romaniei juca ungurul Selymesi (si juca foarte bine), tribuna il indemna alintandu-l cu "Hai 1202!". Care vasazica, tribuna auzise de celebra Recomandare 1202 a Consiliului Europei, document cu care UDMR-ul - si nu numai - a tot facut presiuni asupra Guvernelor romane ori de cate ori li se parea ca trebuie sa mai castige ceva drepturi pentru minoritatea maghiara. Si slava Domnului ca s-a tot castigat - dar se vede treaba ca asta a fost doar estimarea noastra pentru ca, iata, miscarea de la Odorheiu Secuiesc a aratat ca din punctul de vedere al unora dintre ei asuprirea romaneasca a devenit de nesuportat.

Si acum vine intrebarea pentru care ne pregatim de la inceputul acestor randuri: Oare cati dintre microbistii vajnici amintiti mai sus (si cati dintre noi toti) au auzit de Recomandarea 1333?

Este tot a Consiliului Europei, dar ea e dedicata protectiei comunitare, identitare a... macedoromanilor.

De aceea, poate, ea a ramas aproape necunoscuta?

Unul dintre artizanii acestei mari victorii politice, domnul Vasile Barba, aroman din Freiburg, comenteaza azi cu amaraciune cum, datorita fie dezinteresului unor guverne, fie unor jocuri politice pe plan international, din mult asteptata Recomandare nu s-a prea ales nimic.

Iar daca nu existau prea mari sperante ca tari precum Grecia sau Bulgaria (pe teritoriul carora traiesc aromani) se vor grabi sa-i protejeze pe acesti protoromani sa se salveze de la pieirea etnica, in schimb sperantele legate de atitudinea Romaniei pareau foarte indreptatite si consistente.

De la California la Kosovo

Redactor: Cum ati ajuns in Romania - daca locul dvs. de nastere este Grecia, satul Livezi din muntii Pindului?

Vasile Barba: Asa cum au ajuns toti aromanii: dupa primul Razboi Mondial, cand a intervenit impartirea Turciei europene. Romania - se auzise printre satenii nostri - ofera un teritoriu pentru gazduirea aromanilor care vor sa inceapa o noua viata - si anume una in mijlocul fratilor lor daco-romani. Fiecare etnie din Turcia europeana tindea sa ajunga printre ai lor: bulgari, greci etc. Cadrilaterul pe care Romania il oferise spre colonizare era deschis nu doar aromanilor, ci si romanilor din Regat, ca si altor etnii din Balcani: turci, bulgari etc. - de aceea el devenise un fel de Californie a Balcanilor. Ba chiar, in entuziasmul lor, aromanii pribegi sperau sa intemeieze in Cadrilater o adevarata Macedo-Romanie. Spre binele lor, dar si spre binele Romaniei careia socoteau ca ii vor crea un fel de zid de aparare impotriva vanturilor negre dinspre Sud. Sigur ca o astfel de optiune a avut mai ales partida proromana a aromanilor pentru ca alti aromani nu se gandeau sa plece. Primele grupuri care s-au instalat in Cadrilater au sosit in anul 1925, iar exodul in intregime a tinut pana in 1928. Satul in care s-au instalat parintii mei - eu aveam pe-atunci cam 8-9 ani - se numea Turcusui. Nume turcesc, desigur.

- In primii ani dupa instalare ce fel de vecini aveati?

- Fel de fel: turci, bulgari si nu in ultimul rand romani sositi din Regat. Olteni, moldoveni, munteni. Un teritoriu mare in care ni se oferea pe gratis pamant - si nu putin. Parintii mei aveau peste o suta de hectare.

La inceput totul a decurs bine, dar nu peste putin timp atmosfera a devenit una de... Kosovo! Bulgarii nu se impacau cu aceasta componenta multietnica a zonei si au aparut niste bande teroriste, vestitii comitagii. Prin unele filme romanesti de epoca ei pot fi intalniti - dar imaginea lor a ramas in mintea multora mai mult ca a unor personaje literare, de nuvela haiduceasca, ceea ce e total fals. Abia implinisem 9 ani cand s-a auzit ca un taran roman a fost impuscat pe ogorul lui. Imediat au venit jandarmii romani - reamintesc, autoritatea era romaneasca - si ce credeti ca au facut? Au luat masuri nu ca sa-i prinda si sa-i pedepseasca pe ucigasi, ci s-au ingrijit ca nu cumva noi si romanii din regat sa ne razbunam pe bulgari!

- Curata democratie. Dar care era scopul acestor atentate?

- Acela de a-i face pe romani sa plece - lucru care, in ceea ce ii priveste pe regateni, s-a si reusit -, dar noi, aromanii, unde era sa plecam? Abia ne infiripasem un rost - iar in privinta aceasta trebuie sa se stie ca satele locuite de aromani s-au ridicat in mod spectaculos. Oameni harnici si care venisera cu bani de-acasa, ei au schimbat repede fata Cadrilaterului.

Ei bine, vazand ca romanii regateni s-au speriat de atacurile comitagiilor si pleaca, bulgarii nationalisti si-au indreptat presiunea impotriva aromanilor. Vorbesc nu doar de atacurile comitagiilor, ci si de presiunea politica asupra Romaniei, aflata intr-un context politic dificil in pragul celui de-al doilea Razboi Mondial. Si s-a intamplat atunci un fapt foarte asemanator cu ceea ce se intampla in Romania de 17 ani cu partidul maghiarilor, UDMR-ul. Taranistii care se aflau la putere s-au aliat cu gruparea care reprezenta in politica romaneasca minoritatea bulgara din tara! Asta era prin 1928-1929. Acelasi troc pentru a obtine majoritatea in Parlament ca si in zilele noastre cu ungurii. Le-a promis bulgarilor (atat celor din tara, cat si celor din Bulgaria) ca vor opri colonizarea cu macedoromani a Cadrilaterului. Mai mult: ca nu-i vor lasa pe aromanii amenintati de comitagii sa poarte arme! Tin minte ca, la un moment dat, chiar Iorga a ajuns in Cadrilater, iar prefectul de Silistra...

- Prefectul roman, adica?

- Da. Se numea Ghibanescu sau cam asa ceva. S-a plans de faptul ca aromanii sunt recalcitranti! Aromanii care nu voiau sa dea pe nimeni afara din Cadrilater, ci doar sa nu fie ei dati afara. Iorga a scris peste catava vreme unul dintre fulminantele sale editoriale din Neamul Romanesc in care avea aceasta fraza de natura sa ne dea si astazi fiori prin teribila ei actualitate: "Ii prefer pe comitagii in raport cu perfidia maghiara. Ei ataca pe fata".

Nu pot sa nu ma gandesc in aceste zile, cand aromanii din toata Peninsula Balcanica lupta din greu sa-si mentina limba si obiceiurile, ca in strategia fata de noi a autoritatilor romane nu se intrevad semne imbucuratoare.

- Inteleg ca ati invocat opinia lui Iorga despre maghiari tocmai in aceste zile ca sa comparati lucrurile cu situatia de azi cand, in timp ce minoritatea maghiara primeste fonduri de la bugetul Romaniei pe mai multe canale: de la consiliul pentru minoritati, pe linia partidelor politice etc., aromanii se afla intotdeauna pe locul ultim pe lista cu sume alocate pentru mentinerea identitatii. Dar, domnule Barba: oare oficialitatile romane n-au oarecare dreptate atunci cand reclama neclaritatea statutului pe care aromanii insisi il exprima?

- Nu se stie mare lucru in tara despre aromani, asa cum am mai spus, dar se stie, din pacate - si inca foarte bine - ca in sanul comunitatii dvs. exista mai multe curente. Unii care se considera romani pur si simplu - si pe aceia ar fi incorect si chiar inamical ca statul roman sa-i trateze ca pe-o minoritate nationala, in rand cu maghiarii, sasii ori sarbii - iar altii care se considera altceva decat romanii. Am stat de vorba deseori cu exponenti ai acestui punct de vedere - precum domnul Tiberiu Cunia din Syracuse, SUA, una dintre personalitatile de marca ale emigratiei aromane si... romane din America. Domnia sa, ca si dvs., nu crede ca aromanii sunt… romani pur si simplu, dar mai crede ca asta nu face ca ei sa fie o minoritate nationala in raport cu romanii, ci o ramura a latinitatii, cea occidentala. Frati cu romanii - dar nu altceva decat acestia incat sa trebuiasca sa se declare minoritate nationala pentru a putea fi protejati. Sunt destule voci prin tara, unele chiar in spatiul public, care s-au suparat pe aromani din pricina acestei pretentii a lor de a nu se considera romani get-beget.

- Aceasta si este lupta surda si… absurda pe care suntem nevoiti s-o purtam de-atata vreme, atat in interiorul comunitatii aromane, cat si in raport cu daco-romanii. De ce suntem obligati sa ne consideram otova cu toate minoritatile din Romania pentru a putea aspira la sprijin identitar? Ce este rau in faptul ca noi suntem si altceva decat romani pur si simplu?

- Ar fi suficient ca cei ce se supara, ca de-o tradare, pe teoria specificitatii dvs. etnice sa incerce a citi macar cateva fraze in limba aromana ca sa constate ce anume ne apropie, dar si ce ne separa. Aromanitatea constituie un depozit original de valori: limba latina (necontaminata de slavonisme precum daco-romana, dar contaminata de grecisme sau albanisme), traditii extrem de vechi, o etica a muncii cum putine popoare au etc. Fara protectie, aceste valori sunt in pericol - cu atat mai mult cu cat aceasta veche cultura europeana nu are un stat propriu care s-o promoveze si nici o patrie mama, undeva, care sa lupte pentru ea in forurile internationale.

- Intorcandu-ne la vremurile din Cadrilater, sunt nevoit sa refac, cu tristete, paralela cu ceea ce se intampla azi. In toata istoria lor, aromanii nu s-au pus contra intereselor Romaniei cum fac astazi altii ci, dimpotriva, au constituit adesea grupul cel mai atasat de valorile romanesti. Atasat pana la sacrificiu. Suntem frati de tulpina romana - si ce e neobisnuit in faptul ca fratii nu sunt chiar identici? Multi aromani au considerat aranjamentele Romaniei cu Bulgaria in 1940 drept tradare (Cedarea Cadrilaterului), dar asta nu i-a transformat in dusmani ai romanilor. Fiindca spre deosebire de Transilvania sau de Basarabia, care au fost luate cu forta, Cadrilaterul a fost cedat in urma unui targ - iar de suferit au suferit in primul rand aromanii, care au trebuit sa accepte un al doilea exod. Aceste lucruri i le-am transmis si lui Iorga la revista sa. Nu le-a publicat, dar, peste ani, intr-unul dintre caietele sale am gasit notat protestul meu.

Eu sunt azi in varsta si privesc cu mare teama la evolutia destinului aromanilor. Peste tot in Balcani soarta lor este ingrijoratoare: o splendida cultura apune incet, fara sa trezeasca regrete nimanui. Nu am ce face si trebuie sa-mi pun sperantele tot in Romania. Ea este, daca nu patria noastra natala, precum in cazul daco-romanilor, in schimb singura noastra patrie pe acest pamant. Iar istoria si cultura noastra sunt depozitul vechi - si, credem noi, stimabil - al insesi originilor si culturii sale.