Thede Kahl - Istoria Aromanilor
de Prof. Gica Gica
Miercuri, 15 Noiembrie 2006
 

Thede Kahl este o personalitate a istoriografiei europene. Nascut la 30 martie 1971 in orasul Hamburg, a studiat geografia, slavistica si bizantologia la universitatile din Hamburg, Koln si Münster.

In prezent este membru in Comisia de balcanologie a Academiei de Stiinte din Austria si lucreaza la Institutul de Cercetari est si sud-est europene. In anul 1999 si-a sustinut doctoratul la Universitatea din Münster cu lucrarea "Etnicitatea si raspandirea aromanilor in Europa de sud-est". A participat la multe proiecte internationale de cercetare despre structura etnica a tarilor balcanice, din care mentionam: "Tipuri de identitate la meglenoromani", "Micul atlas al limbilor balcanice", "Relatiile interetnice dintre crestini si musulmani". El este si un poliglot si dovada o constituie traducerea in limba greaca a unei carti memorabile despre aromani "Die aromunen" de Gustav Weigand, traducere ce a fost publicata la Salonic in anul 2001.

In perioada 2000-2006 a sustinut mai multe cursuri despre aromani in cadrul Universitatii din Bucuresti.

Recent, sub semnatura lui Thede Kahl, a aparut lucrarea "Istoria aromanilor", de fapt o culegere de mai multe studii scrise in limbile germana, engleza si greaca, si traduse in limba romana de Maria Bara (sotia autorului), Codruta Vlad si Gabriela Backe. In prefata cartii autorul arata ca in alegerea studiilor a avut in vedere "interesul publicului de limba romana pentru romanitatea sud-dunareana."

Volumul este structurat pe 11 capitole, la care se adauga indexul autorilor si editurilor. In primul capitol Thede Kahl aduce in prim plan cateva precizari privind etnonimul "aromani". Acest termen a fost introdus in uzul stiintific de catre Gustav Weigand si isi are radacina in latinescu "romanus".

Alti termeni utilizati pentru aromani sunt: vlahi, tzintzari, aromani si rramani. Aromana este considerata a fi pe langa meglenoromana, istroromana si dacoromana, unul din cele patru dialecte ale limbii romane. Datorita lipsei dovezilor istoriografice scrise referitoare la istoria popoarelor din Peninsula Balcanica si a aparitiei tarzii a marturiilor referitoare la aromani, este greu de reconstituit etnogeneza acestora. Aceste lucruri, afirma autorul, lasa loc speculatiilor privind originea aromanilor. Totusi multi istorici ii considera pe aromani ca fiind urmasii romanizati ai vechilor traci sau iliri.

In urmatorul capitol ne sunt prezentate primele texte in aromana care au fost partial cercetate. Textele vechi sunt greu de abordat, dupa Thede Kahl, din cauza dificultatilor de descifrare. Multe texte au fost scrise in limba greaca in perioada 1731-1831 si ele au fost prezentate in mod diferit de catre istorici si filologi. Suprinde afirmatia autorului ca textele citate sunt total necunsocute in randul aromanilor din Europa de Sud-Est si aduce ca argumente opiniile unor istorici greci contemporani care sustin ca aromana nu ar putea fi scrisa.

Urmeaza o prezentare a fenomenului etnicitatii la aromani si meglenoromani intitulat "Etnicitatea aromanilor dupa 1990. Identitatea unei minoritati care se comporta ca o majoritate." Acest capitol este tratat foarte pe scurt deoarece autorul are in pregatire un volum mai amplu dedicat acestei teme si care este in curs de aparitie.

Urmatoarele trei capitole sunt legate de tara in care traiesc cei mai multi aromani – Grecia. Inceputul facut de G. Weigand a fost aspru criticat de istoricii greci cu toate ca pana astazi el este un nume de prestigiu in domeniul balcanologiei. Cercetarile sale au avut impacte diferite in tarile din Peninsula Balcanica. Fiind un cercetator strain care s-a preocupat de problema minoritatilor, el a devenit tinta atacurilor unor cercuri nationaliste, in special din Grecia. Multe din lucrarile sale au fost considerate ca "propaganda romaneasca" in statele balcanice.

Analiza satelor din Zagori (capitolul V), subliniaza faptul ca aromana si-a pierdut, treptat, importanta intr-un teritoriu locuit in majoritate de aromani, fiind inlocuita cu greaca. Satele din Zagori, Ioanina si din zona Epirului s-au conservat mai bine si au ajuns cunoscute in toata lumea balcanica datorita turismului. Ele sunt un bun exemplu pentru a demonstra ca o situatie economica buna poate lasa in plan secundar diferentele etnice.

Capitolul VI problematizeaza identificarea aromanilor din Grecia ca "minoritate" si ca "greci vlahofoni". Atat in Romania, cat si in Grecia "deranjeaza" teoria conform careia aromanii ar fi o minoritate. In Grecia identitatea majoritatii aromanilor este legata direct de elenismul modern, dar a apartine elenismului modern nu inseamna automat a avea "o identitate greceasca" in viziunea autorului. Este bine argumentat rolul aromanilor in istoria Greciei, rol jucat prin intermediul a numerosi carturari. Cu toate acestea, multi aromani din Grecia refuza sa se declare minoritate. Avand in vedere acest lucru, autorul arata ca "daca ii vom considera pe aromani minoritate in Grecia, atunci acest lucru ar trebui sa se intample si in celalte tari balcanice".

Studiul privind schimbarea identitatii aromanilor din Bulgaria se refera si la aromanii din Romania, deoarece majoritatea celor pe care astazi ii gasim in tara noastra sunt originari din Bulgaria.

Capitolul VIII – "Muzica si dansurile traditionale aromane din Muntii Pind si influentele straine in Peninsula Balcanica" este cel mai aproape de inima autorului, deoarece spune el "eu am invatat aromana cu ajutorul muzicii traditionale si consider ca muzica este cel mai bun profesor de limba". Astazi este greu sa se vorbeasca despre caracteristicile muzicii la aromani, deoarece muzica din zona Pindului apare ca "o mixtura intre elementele grecesti, albaneze si aromane". Studiile pe teren i-au aratat lui Thede Kahl ca "traditiile culturale ale aromanilor nu au o forma comuna". Diferentele se datoreaza conditiilor sociale si geografice, stiut fiind ca aromanii au fost buni crescatori de animale si au trait de secole in societati patriarhale.

Dezvoltarea comertului in sec. XVIII-XIX a dus la aparitia mai multor grupuri culturale. Remarcam comentariile de inalta tinuta stiintifica despre dansurile aromanilor, in special dupa hora armaneasca in cerc (corlu mari).

Un articol interesant este cel referitor la islamizarea meglenoromanilor din Nanti. Fascinanta istorie a acestei mici comunitati, aflate astazi pe teritoriul Turciei, constituie un exemplu al unui destin balcanic intre "asimilare si conservare", intre crestinism si islam, intre sedentarizare si schimb de populatie.

Lucrarea "Istoria aromanilor" se incheie cu o bibliografie comentata despre aromani si meglenoromani in perioada 1990-2004. Din cauza numarului mare de publicatii despre aromani, autorul se limiteaza la ziarele aparute dupa 1990. Nu au fost luate in considerare articolele aparute pe internet. Numarul lucrarilor bine fundamentate stiintific este mic. Unele lucrari tendentioase (dupa opinia autorului) sunt prezentate in mod critic si prin aceasta Thede Kahl este constient ca aceasta carte nu-i va aduce multi prieteni.

Thede Kahl sau Todi al Calu (pi armaneashti) poate fi considerat un urmas al lui G. Weigand, cu toate ca el (modest cum il stim) spune ca nu a facut mare lucru pentru aromani. Fiind intrebat despre situatia aromanilor din Romania, ne-a raspuns: "Eu am venit aici sa invat. Voi stiti mai bine ce aveti de facut." Ne bucuram ca un strain ii iubeste atat de mult pe aromani, ca le-a invatat limba si o vorbeste mai bine.