Consela Tufeanu din satul Ionăşeni susţine că din 1992 încearcă să obţină despăgubiri pentru 10 hectare de teren deţinute în 1940 de socrul său şi rămase în Bulgaria în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. Atunci, judeţele Durostor şi Caliacra au fost cedate Bulgariei şi terenuri, construcţii şi recolte au fost părăsite de românii fugăriţi din ţara lor. Au trecut 68 de ani de atunci şi pentru mulţi botoşăneni nici acum nu s-a făcut dreptate. Refugiaţii au murit, au rămas moştenitorii lor, au decedat şi aceştia, şi nici moştenitorii moştenitorilor nu reuşesc să îndrepte răul făcut. Socrul Conselei, Nicolae Tufeanu, a fost unul dintre refugiaţi, iar băiatul lui a devenit unicul moştenitor, după moartea fratelui său. În ianuarie acest an a decedat şi soţul femeii, Vasile având peste 70 de ani, iar situaţia soţiei sale devine din ce în ce mai dificilă. Conform legii poate primi timp de şase luni o pensie de urmaş de 300 de lei noi, după care nu va mai avea niciun venit. Are anii de muncă, dar mai are trei ani până împlineşte vârsta de pensionare. Nemulţumirea femeii este că din 1992, de când a depus dosarul pentru despăgubiri la prefectură, nu a obţinut niciun rezultat. “Nu înţeleg de ce, timp de atâţia ani am fost plimbată pe drumuri pentru tot felul de hârtii, pentru ca mai nou să aflu că nici hârtiile din dosar nu mai sunt. Au dispărut. M-au întrebat dacă am altele. Am doar copii, că am depus originalele la ei”, se plângea femeia zilele trecute.

Supărată că după decesul soţului a fost pusă să facă rost de alte acte ca să le depună la dosar, Consela s-a dezlegat la gură şi şi-a spus oful pe româneşte în faţa doamnelor juriste de la prefectură. “Din februarie nu am mai avut curaj să mă mai duc pe acolo. Le-am văzut cum parcă se bucurau că a decedat soţul meu pentru că vroiau să scape de treabă”, a mai spus femeia, conştientă că va avea nevoie şi de un act de la fata soţului său, aceasta fiind în prezent căsătorită în SUA.

Pentru un hectar de teren refugiatul este despăgubit conform unei scheme de calcul cu aproximativ 8.000 de lei noi, ceea ce înseamnă că Vasile Tufeanu a murit aşteptând să primească 80.000 de lei, adică aproape un miliard de lei vechi.

Reprezentanţii Prefecturii promit că dosarul va fi discutat

Salariaţii Prefecturii au o altă variantă a poveştii femeii din Truşeşti. “A depus la noi o cerere prin 2003. Când legea deja nu mai era aplicabilă. Odată cu apariţia unei alte legi ce oferea noi posibilităţi, am contactat-o personal şi i-am spus că poate reveni cu dosarul. Trebuie să aducă hârtiile necesare”, a declarat Daniela Volosciuc, consilier juridic în cadrul Prefecturii. Aceasta a precizat că femeia are nevoie de deschiderea succesiunii după soţul decedat şi de dovada de moştenitor. “Iar dosarul nu a fost discutat până acum pentru că nu i-a venit rândul la comisie. A trebuit să luăm toate dosarele de când au fost acestea depuse şi când îi va veni rândul va fi discutat”, a mai spus reprezentantul Prefecturii.

După o aşteptare de câţiva ani Consela Tufeanu va trebui să facă rost de alte acte şi să se pregătească de o altă aşteptare. Lupta cu instituţiile statului şi cu birocraţia lor este în principal una a nervilor. De aceea, refugiaţii care ajung să-şi vadă banii pentru proprietăţile fără care au rămas fără voia lor trăiesc adevărate şocuri. Despăgubirile au început să se dea de aproape un an, însă sunt puţini botoşăneni care au ajuns la acest nivel. “Am auzit că unul dintre ei a făcut infarct când a văzut că i-au venit banii”, spunea cu zâmbetul pe buze unul dintre salariaţii Prefecturii.