Dzua sh-noaptea, iapa pãshtea. Calu, dzua ara sh-noaptea s-discurma shi s-harnea.

Unã oarã, iapa ii dzãsi a callui:

- Cã tse ari? Ma s-earam tu loclu a tau nu va mi dutseamu s-tragu aratlu. Vrea s-da omlu cu cãmãshiclu ma, sh-mini, vrea-l agudeamu cu ciciorlu.

Alantã dzuã calu featsi ashi cum il urnipsi iapa. Omlu, cara vidzu cã s-featsi andrihãstu calu, bãgã iapa s-tragã aratlu.

Eara ţi nu ş-eara.

Eara unoarã nã moaşi cu-un auş.

Moaşa cu auşlu avea unã gãl’inã ş-un cucot.

Cara lã intrã ngrãnia n casã ş-nu tritea ghini, ti la intra sa si mpartă; si mpărtãrã dicara.

Casa ş-cãtãndia tutã lã eara gãl’ina ş-cucotlu

Moaşa lo gãl’ina ş-auşlu lo cucotlu.

Cum pãştea cucotlu n cupri ş-arãma, scãlsindalui, scãlsindalui, ş-aflã nã fluri. U l’ia cu dintana (mitca) şi ai! s-u aducã a auşlui. Calea-calea iu s-dutea, na l’i-easi hil’ilu a vãsil’ielui ş-l’i-astal’i calea. Aestu, ma-l vidzu cu fluria n gurã, ti dzãsi? ”Va s-u-aibã furatã di la noi, cã altu cari vrea l’i-u da!” Ahãt, ş-l’i-u l’ia. L’I-u lo, ma ş-acãtã draclu cu cucotlu, cã aestu nu s-alãsã acşiti. Işi n cuprie şi acãţã s-huhuteascã:

- Cãcã, cãããcã! hil’ilu a vãsil’ielui ãni lo fluria!

- Ba, gumar mari, dzãsi vãsil’ielu, nu l’i-u-arşini ti greaşti? Noi vrea-l’i lom fluria-a lui?

Tu minutã dimãndã vãsil’ielu:

- S-lu acãtat şi s-lu-arucat tu fluri s-maca, s-măcă pănã sã s-saturã şi s-creapã, tra s-veadã c-a noauã nu nã-i di fluri.

Cari lu-arcarã di mãcã-mãcã fluri di nu-avea iu s-li ma bagã, cãndu vinirã s-veadã s-easti cã li-arcã petalili, nidişcl’isã uşa ghini, s-astrapsi nafoarã di uşi. Tradzi ndreptu la auşlu şi-l’i dzãti:

- Auş, auş, spindzurã-mi di grendã, aştearnã nã vilendzã di sirmã, l’ia nã veargã di-amalamã şi dã-ni, dã-ni, pãnã s-dzãc “agiundzi”!

Feaţi auşlu acşi, ş-căndu l’i-u intră, dă-l’i, dă-l’i, pănã dzãsi cucotlu “agiundzi!” Ti sã-l’i veadã ocl’il’i? Fluri, fratili a meu, fluri ş-fluri! Auşlu, ne casa nu lu ncãpea di harauã.

Dzua alantã cucotlu easi pali pi cupri ş-acatã s-huhuteascã:

- Cãcã, cãcã! hil’ilu a vãsil’ielui ãni lo fluria!

Cãndu avdzãrã di la vãsil’ielu, s-nãiri vãsil’ielu ş-dzãsi nãpoi.

- Ba! gumar mari, nu l’i-arşini ţi greaşti. Aeri, dzua tută, tu fluri ş-nu s-sătură, ma işi s-huhuteascã s-avdã lumea tutã, tra s-nu avem iu s-nã scutem caplu?

Aestã vãsil’ielu, şi dimãndã s-lu bagã tu irghile s-lu vatãmã eapili şi s-lu-astingã cu clutãtli.

Ma ţ-aflaş cucot s-ţă badz mintea cu năs. Cum s-vidzu ntră eapi, ş-apãrni s-huhuteascã:

- Cãcã, cãcã! yinu lupe, yinu vulpe, s-mãcat eapili al vãsil’ie!

Şi “cãcã-cãcã”, “cãcã-cãcã”, na-l luplu, na-u vulpea, ţi nu-aştipta dzăcă di dauă ori, l’i-u intrară a eapilor şi glãc! glãc! unã dupã alantã, ni cicior di nãsi nu-alãsarã.

U-adunã cucotlu nãpoi cãtrã la pãlatea-a amirãlui. N cali l’i-easi arãulu şi-l’i tãni calea.

- Arãu, arãu, ãl’i dzãti cucotlu, fã-ni cali s-trec, cã mi-aşteaptã acasã.

- Am cum! dzãti arãulu. NI-u zorea, cã ti aşteaptã tini?

- Arãu, arãu, fã-ni cali, cã ciupulic veardi va ti mãcã.

Di zbor-zbor s-anciuparã şi da arãulu s-lj-u poatã, da cucotlu, cãdzu arãulu. Atumtsea, s-bagã cucotlu şi-l soarbi tut di nu-alasã chicutã di arãu. Di aoa nãs şi, pãnã s-tsã frets ocl’il’i, na-ţ-lu cucotlu pri cupri!

Bãgã nãpoi:

- Cãcã, cãããcã! hil’il’iu a vãsil’ielui îni lo fluria!

- Ba, gumar mari, gri amirãlu, nu-ţ fu duri cãti-ni adraşi ma işiş pali s-mi-angiuri! Acâtsats-lu, dzãsi nas şi s-lu ardet tu cireap!

Bãgarã di arsirã un cireap di noauã ori şi-l huhutirã nãuntru s-lu-ardã di yiu. T-aflaş cucot s-ardzã! Aestu, diunãoarã si zvoami trei-patru ori şi ti s-ta veada ocl’iul? Cireap, pălati s-nicară, di nu armasi cheatră pristi cheatrã mproastã.

Cari armasi nãs singur cu auşlu, s-aştirnu pri banã. Nã dzuã ti-l’i vini a auşlui? s-misura flurili. Ghini ma, cari nu-avea cu ti, şi mprumută găleata di la moaşa. Găleata, tu fundu eara aumtă cu cãtrani ş-cãndu auşlu l’i-u turnã s-avea alãchitã di fundu-l’i nã fluri.

- A! auş, auş, fluri misuraş? dzãsi moaşa.

- De, dzãsi auşlu, aveam tu minti s-nu aspun, ma carişti, dzãc ş-io, fluri.

- Am nu-ńi dzăţ, di-iu li aflaş?

- Di-iu s-li aflu? cucotlu s-ńi băneadză, că el ni li-adusi.

- Am cum feaţiş di ţi li adusi?

- Cum s-fac, dzãsi auşlu, ãl’i ded nã lituryi şi-l pitricui s-arãmã n cupri. Tu turnatã bag di lu spindzur di grendã şi cari l’i-u intru cu vearga di-amalamã, dã-l’i, dã-l’i, ni-umplu casa.

Moaşa vru s-facã ş-ea cum feati auşlu.

L’I-deadi lituryia ş-u pitricu n cupri şi, tu turnatã, cãt ãl’i trapsi ndoauã ş-mãrata di gãl’inã ş-deadi suflitlu.

Cari armasi moaşa singurã, fãrã aveari, ãl’i pricãdzu a auşlui s-u-apreadunã n casã, maş trã nã mãşcãturã di pãni, s-nu moarã di foami.

Auşlu-l curmã nila di muşica-a lui şi ai ş-u-apreadunã la nãs, cã deadi Dumnidzã ş-ari moaşa di-iu s-mãcã şi sã nveascã.

Ahãti ş-tuti.

S-dusi Hristolu unãoarã la un picurar armãn şi-l’i dzãsi:

- O lai picurare, nu-ńi dai niheamă apă, că murii di seati?

Picurarlu, cari şidea mpadi cu ciciorlu un pisti alantu, cãndu vidzu cã Hristolu-l’i caftã apã, si sculã şi-l’i dzãsi:

- S-mi duc ş-ţ-aduc di la făntănă, ghini ma, şti ti easti lucrul? Mi-aspar, că tora agiundzi luplu di-ni l’ia vărnã oai.

Hristolu-l’i dzãsi:

- Du-ti, cã va li-avegl’iu eu.

Picurarlu s-dusi s-l’ia apã, iarã Hristolu şidzu la oi. Dupã multu putãnã oarã agiundzi luplu şi... ndreptu tu oi tra si-ş l’ia tãimea, cã mi-agãrşi s-vã dzãc: cati dzuã, luplu yinea di loa cãti nã oai. Hristolu, cãndu vidzu luplu, lo di mpadi unã cheatrã şi u-arcã pi nãs.

Ghini ma, cheatra aţea ştiţ ţi s-feaţi? S-feaţi un căni di la oi. El, cara bagă luplu dinăpoi, carişti pănă iu dusi. Ãl mãcã, nu-l mãcã, nu ştiu, ma ştiu, cã cãnili s-turnã şi luplu nu vini altãoarã.

Di atumţea pănă n dzua di ază, picurarlu alasă oili, fărã si-l’i hibã fricã di lup.

Acşi s-feaţi cănili di la oi.

Tu-unã dzuã di vearã, nã moaşi avea işitã n pãduri ti leamni ş-ti buburet. Cum cãfta aoa ş-aclo, na, deadi pi dzati furi. Vru s-fugã moaşa, ma furl’i u-acãtarã ş-u ligarã.

- Va ti tãl’iem, mae, ãl’i dzãsi un fur, cã hil’i-tu nã prudeadi unãoarã şi va nã vãtãma tut.

Moaşa plãndzea şi tut lã dzãtea s-u-alasã, cã-i oarfãnã, cã-i nipututã. Pãnã apoea, a cãpitanlui ãl’i si nilui. Un an nãinti l’i-avea moartã mã-sa, cari eara tu vrãsta a moaşil’iei.

- S-nu u tãl’iem, dzãti el, ma s-u dutem tu un loc ascumtos şi aclo s-u-alãsãm s-moarã di foami.

U loarã ş-u dusirã tu un loc, iu, niadzãdzuã, nu puteai s-vedz niti dauã ceapi diparti.

Şidzu aclo moaşa dauã dzãli, fãrã s-mãcã nã mãşcãturã di pãni. A treia-dz vru s-fugã, ma nu ştea pri iu, cã nu s-videa di vãrnã parti. Ti tihi tricu pri aclo nã caprã agrã ş-moaşa s-lo dupã caprã ş-putu s-easã dit pãduri. Lo apoea calea cãtrã casã, ma agiumsi pi un munti ş-aclo cãdzu mpadi di curmatã ş-di-agiunã ti eara, cã di trei dzãli nu ş-avea bãgatã niti nã sãrmã n gurã. S-ascumsi moaşa tu-unã groapã, cã l’i-eara fricã s-nu u ducheascã tiva furl’i.

- Dã-ni putana s-mac, l’i strigã moaşa dit groapã, cã mor di foami.

- Mori ş-crechi, ãl’i dzãsi nveasta, ma ghini s-mori, ca s-nu armãnã moaşi pisti loc, cã nã scot suflitlu a noauã, a nveastilor.

Vedz, cã atea mul’iari avea inati pi moaşi, cã nãsã nu tritea ghini cu soacrã-sa şi-l’i si pãrea cã tuti moaşili nu suntu buni.

- S-ţă hibă nilă, lea Cată, aşi u cl’ima nveasta, că de, cu di-ayia ascãpai di la furi.

- Stãi, s-lã spun, ma-i aşi.

S-dusi Cata aţea anapuda ş-lă spusi iu-i moaşa. Furl’i s-năiriră multu şi s-dusiră cu nveasta, ca s-u află şi s-u facã cumãt. Cata tut ma lã striga:

- Ia-u! ia-u!

Furl’i u-acãtarã ş-cãndu va s-u tãl’ia, moaşa anãltã mãnili nsus şi dzãsi:

- Doamne Dumnidzale! avdzã plãngul a meu! Aestã mul’iari, ti nu-avu nila di mini ş-mi prideadi, si s-faca ună prici nică şi cu zori să s-hrãneascã. Tu loc di Catã, s-l’i strigã cãtuşi; ş-cum azã strigã ia-u! ia-u! di-aoa ş-nãinti sã strigã: miau! miau!

Dumnidzã u-ascultã ş-aşi s-feati cãtuşa.

Ţi ş-eara, ma nu ş-eara.

Eara unã mul’iari şi un bãrbat.

Dupã mult ani, Dumnidza la deadi una feată. Di dzuă-dzuã feata criştea. Muşuteata-a l’iei eara avdzãtã tu tuti horli di deanvãrliga. Nu tricu multu chiro şi mul’iarea muri. Bãrbatlu si nsurã ş-lo altã.

Aestã tihisi multã anapudã ş-u bãtea mãrata di featã ti ici tiva. Cãt yinea, inatea-a l’iei criştea şi vrea cu itido trop s-u chearã feata. Unã dzuã ãl’i deadi a featãl’iei un ucã di lãnã lai şi-l’i dzãsi:

- Na! lãna aestã, s-ti dut s-u lai ãn vali şi astarã s-u adut albã ca neaua.

Laea featã, cari ştea ti u-aşteaptã, cara s-nu ascultã dimãndãciunea a nãearcã-sai, lo truoarã lãna şi s-dusi n vali.

Lã sãhãt ãntredz, ma di ncot! lãna armãnea tut lai...

Cãtrã tu amurdziş, dicara vidzu cã tricu dzua fãrã ca lãna s-algheascã şi cãndu s-minduea la nãirirea şi batirea ti-l’i fãtea nãearcã-sa, s-alinã pi unã dzeanã, ş-anãltã mãnili cãtrã ter şi dzãsi cu boati mari:

- Pu! Pu! Dumnidzale, am nu mi fãteai un pul’i s-ascap di nãsã?!

Şi Dumnidzã, cari agiutã a atilor ãndreptã, u feati un pul’i a cui cãntic lu-avdzãm primãveara dit ahurhita-a Aprilui şi pãnã ti Sum-Chetru.

Un oarfãn, unãoarã, ş-avea unã ayini multu bunã, cu cari ş-hrãnea fumeal’ia. Vitinlu a lui, om multu avut, l-zilipsi trã aestã ayini şi pãn tu soni l’i-u lo cu zori. Mãratlu di oarfãn s-dusi si s-plãngã la giudicãtor trã aestã nindriptati. Giudicãtorlu atumtea cl’imã avutlu şi-l’idzãsi:

- Cãte loaş ayinia-a vitinlui?

- Ayińia easti a mea, spusi avutlu.

- Ai martiri, cã ayinia easti a ta? ntribã giudicãtorlu.

- Singurã ayinia mãrtiriseaşti cã easti a mea, l’i-u turnã avutlu.

- Ai minti, l’i-dzãsi giudicãtorlu, ayinia zburaşti vãrnãoarã?

- Nu vã nãirit, doamne, aidi s-niardzim şi va s-videt, ca ayinia zburaşti.

- Macã-i acşi, atumtea, mãni tu optu oara va s-niardzim deadun.

Pisti noapti avutlu lo hil’i-su, lu nviscu cu samuri, ca ficior di avut ţi eara şi s-dusi cu el la-ayińi, feaţi aclo ună ńică lăgămi, şi-l băgă ficiorlu şi-l’i dzãsi:

- Mãni tu oara optu, cãndu noi va s-yinim aoati şi va sã ntribãm ayinia “a cui eşti?” tini va s-dzãt ”escu-a avutlui”.

Cu aestã turli avutlu zãptisi ayinia ti l’i-avea ocl’iul.

Mãratlu di oarfãn, nvirinat di nidriptatea aestã, blãstimã şi dzãsi:

- Blãstimat s-hibã s-alagã sum loc eta tutã şi luninã s-nu veadã atel ti gri.

Si di-atumtea, ficiorlu-a-aistui avut s-feati sumuroni.

Trei furi acăţară un negoţitor, care avea mulţî piguńi cu el, şi cara l’i loară, şî l’i înpărţără ńiză el’i. Ma- cara nu avea mâncată dao zile ţiva, l’i lo mare foame, şi neţi unu nu vrea si se ducă în ţitate – si cunpără tră mâncare. Âşi aruncară şcurta, că care si se ducă. Si cara cădzu pre cama ńiclu, tr-oară şî lo calea.

Aco iu imna, l’i cade în cor aestă minduire : “Hute, me, tu ai maşi a trei parte di ţi lom. Nu eara multu ma ghine si avea şi alante dao părţă?”

Cu aistă minduiare, l’ia di arucă fărmac tu ghelă.

Până era aistu tu ţitate, şi alanţî doi, în padure, şî sbureră si vatămă soţlu cando si se toarnă şi se-şi înparţă partea a lui ńiză el’i.

Cara vine aist cu ghelile înfărmăcate, lu aputrusiră, alanţî doi, şi care lu omuriră – aşterară measa şi şedzură si mâncă cu pache, ma, după jumitate di sate eara şi el’i tru lumea alantă.

Era ună oară doi fraţ, un era avut ş-alantu era ftoh. Ftohlu s-înţerta cathe dzua cu mul’iarea. Ia-l pitreţea la trei arburi sâ află paradz.

Ună seară s-duse aclo şi s-alină pri un arbure.

Pri ghios tricură patrudzăţ di furi, s-dusiră, ntrară tu guvă.

Dumneaţă fudziră furl’i şi bârbatlu s-duse tu guvă nâuntru, ş-afla patrudzăţ di talari de flurii, umplu ună tisagă şi s-duse acasă; lo yiptu, pândză, strańie şi nvescu ficiorl’i ş-mul’iarea.

Vidzundalui el frate-său l’i dzâse

- Ghine veniş ditu xeane. Ved că ai mulţă paradz. Di iu l’i aduseşi?

- Me duş, alăgai tu munţă, aflai ahâţ furi, durńii aclo şi cându inşiră ditu guvă, loai ună tisagă de flurii; ningă suntu unâ sută di fortume.

- Iu easte aţea guvă?

- Tu munte la trei arburi.

Frate-su s-duse, află guva ş-intră. Ma furl’i bâgară un fur nâuntru ta si veagl’ie şi cându intră avutlu, aţel fur îl vâtâmă şi acşiarmase aclo vâtâmat. După daua, trei dzâle întreabă ftohlu noră-sa:

- Iu easte fratele a ńieu?

- Lo calu ş-fudzi.

Frate-su s-duchi iu era dus; şi el s-duse aclo şi vidzu frate-su mpade. S-ascunde după un copaciu şi cându vine furlu, ţi vegl’ia paradzl’ii, l-vâtâmăşi lo tuţ paradzl’ii.Yin furl’ii, află soţlu vâtâmat, şi paradzl’i luaţ.

Ţi s-adară? Luară patrudzăţ şi dauă di mulărişi treidzăţ şi optu de chel’i di yiţăl, de intrară năuntru furl’i şi cumpărară ńiare şi ncârcară trei mulări şi capitanlu cu cârvană yine de hoară tu hoară. Yine ş-tu aţea hoară ţi era fratele.

Dzâse căpitanlu:

- Nu vindu una fortumă, vindu tute.

Horiaţl’ii dzâsiră:

- Maş un easte, care poate s-le cumpără.

Şi aţel cumpără tute, că era multu avut, şi le băgă ncasă cu tut căpitanlu. Un ficior ńic lo un sulă ta s-bea ńiare şi duchi că nu easte ńiare, că easte om nâuntru. O dzâse a mumel’iei ş-a tatălui.

Depune tata şi nţăpă vâtâlahl’ii ş-duchi, acşi era, cacum spuse ficiorlu. S-alină desupră, şi bea cu căpitanlu până si mbetă. Dapoia l-vătămă, s-duse nghios, dislegă chel’ile de tăl’ie câte un om.

Nicuchira scula lucrãtoarele cu noaptea-n cap sh-li bãga s-lucreadzã di anda cãnta cãcotlu tu apiritã. A lucrãtoarelor lã si pãru cã-I mari zori sã -scoalã ahãntu ayonia shi s-minduirã s-vatãmã cãcotlu tra s-nu u disheaptã pi nicuchirã. Ashi featsirã mashi cã deadirã di ma mari zori: di fricã s-nu doarmã ma multu dicãt lipseashti, nicuchira li-ascula pi lucrãtoari cama ayonia, ninti s-cãnta cãcotlu.

Eara ţe nu ş-eara.

Eara un lup, - Masturlu- Nicola, si ună vulpe, -Chira-Mara.

Nâşi s-feaţiră soţ, se-avină deadun şi avinaticlu s-lu-mpartă frăţeaşte.

Tu işirea avinare- aflară ună oală cu ńieare.

- Ha!, s-aurńi Masturlu-Nicola, -va u mâc!

- Năinte ş-năinte nu prinde s-dzâţ: “va u mâc”, ma: “ va u mâcăm”, âl’i faţe Chira-Mara. S-apoia, nu dzâţ tine, ninga nu o-aflăm- şi, ai!- s-u mâcăm? Macă vrei casă s-adrăm, casa nu se-adară cu gâlpuirea a tut ţe aflăm...

- Cum şti, Mară!

- Ti să ştiu? Cum fac tută lumea, ş-noi : s-o-ascundem ńiearea şi dit trei-trei dzâle, s-nă duţem s-mâcăm câte puţână.

Feaţiră cum gri Chira-Mara aţea şireata: o-ascumsiră ńiearea tu un giuneapine.

Nu tricu ună dzuă şi – ia-ţ-u cumbara vulpe, iu-l’i dzâţ a luplui:

- Masture-Nicola, me-acl’imară s-pătedz!

- Macă te-acl’imară, du-te!, dzâse luplu.

Duse vulpea şi- glâp-glâp!, glâpui ńiearea diprisupră, că aclo duse, aestu-l’i fu pătezlu.

Cându s-turnă, u întribă luplu:

- Cum îl’i dzâseşi, Chira-Mară?

- Apărńitlu! Cum altă soe s-l’i dzâţ, - că eara protlu ficior în casă.

- Muşeată numă, s-ţă băneadză! – gri luplu.

Dzua alantă, ia-ţ-u vulpea, pale:

- Mastur-Nicola, me acl’ieamă s-pătedz, iară.

- Em, du-te macă te-acl’ieamă!

Vulpea duse şi- glâp-glâp!, u-ngiumitică oala di ńieare. Tu turnată u-ntribă nâpoi luplu:

- Ti numă-l’i bâgaşi, Chira-Mară?

- Ţi numă s-l’i băgam? Giumitică îl’i, că-şi fu feată aestă.

După nă dzuă, nâpoi , vulpea:

- Mastur-Nicola, ş-adz me-acl’imară s-pătedz!

Luplu- lup, iu si-l’i si ducă mintea lui că aoa nu cură lucru curat! “Du-te” , l’i dzâse diznou.

Cari duse vulpea, nu ţ-alasă ńieare tu oală!

Tu turnată, nâpoi u-ntribă Masturlu-Nicola:

- E, ţi numă-l’i băgaşi a noului vleat?

- Biţită îl’i băgai numa!, dzâse vulpea- că ş-o-avea biţită tută ńiearea.

- Muşeată numă, -s-ţă bâneadză! – îl’i ură zdanganlu du lup.

Taman avea tricută treile dzâle, ş-aprindea să s-ducă s-mâcă di ńieare. Am, ţi s-mâcă, cheţre? Nearea tută o-avea glâpuită mastorsa di vulpe.

- Mastur-Nicola, Mastur-Nicola, -u mâcaşi ńiearea fără di mine , cumu s-veade!, dzâse vulpea.

- S-mi l’ierţî, Chira-Mara, gri luplu – ma ńi si pare că tini u adraşi aestă muşuteaţă!

Ba, că tine, ba, că mine- si-ncăceară şi si-mpărţâră.

Vulpea lo calea câtră-n hoară, s-anciupă vâră găl’ină.Aclo iu-şi imna, da di un preftu. Aestu s-turna, cu yumarlu încărcat di lituryi, di la bisearică. Nâsă-l vidzu, ma, di diparte, s-tease-n calea-l’i, ca psoahe, şi, preftul, cum u vidzu, cându tricu pri ningă vulpe, u lo di cicior ş-o-arucă pri yumar. Bună-i, mindui omlu, tră guna ali prifteasi!

Vulpea, pri dinăpoi, dizleagă saţ-l’i ş-arucă lituryili ună câte ună, tute împade. Dipune apoia şi iar , ună câte ună, le-adună di-mpade şi- l’iea l’i ciulica, s-poţ! Agiumse cu nâse tu pădure. Aoa, na-l şi Masturlu-Nicola. Aestu-l’i dzâţe, ciudusit:

- D-iu, cumbară, d-iu, Mară, cu pleaşca aestă?

- D-iu s-hibă, Masture-Nicola? Em, di la bisearică!

- Cum acşi, di ţâ li deadiră? Cum feaţişi?

- Cum s-fac? Cum vreai s-fac? Mi duş ningă uşa di bisearică şi acăţai: dă-ńi prefte, nă lituryie! –dă-ńi, prefte, nă lituryie! Si preftul, tră ună –îńi deade nă tisagă!

- S-mi duc ş-io, ńi-da ş-a-ńia?

- Avdză, s-da? Va zbor, aestă?

Nu amână luplu şi na-l iu s-duţe la bisearică. Işi bagă caplu tu uşă şi apărńieaşte s-aurlă ca vâr lup:

- Dă-ńi , prefte, nă lituryie! Dăăă-ńi prefte nă lituryie!

- Duuua, lupe! Duuua, lupe!-acăţară lumea si zghilească di tute părţâle, - că nu vidzu luplu cum fudzi de-acloţi.

Agiumse tu pădure. L’I-iase vulpea s-lu-aşteaptă şi s-lu-ntreabă, cum tricu? El aspuse ţi pâţâ ş-cum vrea-l’i frângă chilunghea, s-lu băga ti mână.

- Am, nu ti-ntreb- cum dzâţeai?, gri vulpea.

- Cum s-dzâc? : Dăăă-ńi, prefte, nă lituryie!

- De-aestă nu-ţ deadiră, Mastur-Nicola. Va dzâţeari cu boaţea ma minută, nu tu groasa! Aclo va si stridz dip ayalea: “ Dă-ńi, prefte, nă lituryie”.

Chirutlu di lup ascăpă nă oară nifrâmtu, şi s-lo după mintea ali vulpe, să s-ducă s-grească....cu boaţea minută. E, nu-apucă Masturlu si-şi bagă caplu tu uşe, şi: Duuuua!- pri nâa, cu câńi, cu căţăl’i, şi-l cruiră, îl cruiră cu parlu, până-l vătămară!

S-cu aestă, ascăpă vulpea di pondul di lup.

Părămithlu dzâţe că tu munţâl’i a noştri, - nâscânţ dzâc că aestu lucru si-are faptă ninga balta dintră munţâl’i Vasiliţa (Avdhela), Zmoclu (Samarina) şi Gramuste; alţâ că se-are faptă ninga balta di pri muntile Peristera (Bitule), - eara doi picurari fărtaţ cari păştea oile deadun. Triţea bană amirărească pri dzeńili aiştor munţ muşaţ , că ună lume-n-ntreagă-l’i zilipsea.

Ună dzuă, când şidea teşi sun aumbrata faglui aţilui di-aclo, ţe s-lă veadă ocl’il’i? Doi zmei, giońi şi muşaţ, se-avea acăţată la gioc cu topile di neauă. Unlu băga seu tu topile di neauă ţe-adra şi-aruca cu nâse se-agudească pri-alantu cari dişcl’idea gura ş-li-ngl’ita; alantu băga sare tu topile a lui şi le-aruca şi nâs aţilui di-ntâńiu cari ş-nâs li-ngl’ita.

Se-alumtară aşi di dimineaţa până cătră seară, cându zmeulu ţe-avea îngl’itată topile cu sare, cripă diunăoară, iar alantu ţe avea îngl’itată aţeale cu seu, nu pâţâ ţiva.

Picurarl’i a noştri mutrea maşi, di-aclo iu şidea, şi aştipta s-veadă ca ţe va s-cură după aestă.

Zmeulu cari armase yiu, se-apruche di-aţel mortul, l’i scoase dit cheptu inima ş-hicatile, li hipse tu ună sulă ş-li băgă si s-frigă. Dipreapoia acl’imă un di fărtaţl’i picurari şi-l’i dzâse:

Eu lipseaşte s-mi duc niheamă, că am lucru până tu un loc; tine si stai auaţe şi s-ńi-avegl’i friptal’ilu, s-nu-l mâcă vârnă zlape. Ma mutrea ghine s-nu ti pingă picatlu si badz în gură vârnă cumătice, că diunăoară vai armâńi mortu tu loc. Si dzicândalui aesti, s-duse.

Picurarlu a nostru, puil’iu di aslan ţe eara, şidzu cât şidzu di avigl’ie friptatl’ilu, ma tut şuţândalui sula, îl’i vińie ună ańiurizmă ahât gustoasă, că nu putu se-aravdă şi-şi dzâse:” Va s-mâc şi eu ună bucată ńică- ńică di tot; nu vai mor tră ahântu lucru”. S-cum dzâse, feaţe. Băgă-n gură ună cumătice di inimă şi ună di hicat şi, fără s-li-ameastică, li-ngl’ită. Cându, ţe si-aduchească? Canda-l’i se-aprease cheptul di foc; sândzile l’i-alâga şi-l’i clucutea pritu vine , canda îl’i hirbea la ună piră neastimtă; braţile ahânt multu l’i si-nvârtuşară, că zmuldzea din loc muşatile fidane, canda eara hire di praşi; cu un zbor, aduchea ahânta mare virtute tu truplu a lui, că părea că easte ma multu di cât un om. Atumţea aduchi că aestă ciudie u-avea faptă maşi friptal’ilu ţe-avea mâcată, şi dintr-aestă, îngl’ită şi bucata ţe avea armasă.

După ţe-ngl’ită şi-aestă bucată , ahântă multă virtute băgă picurarlu a nostru, că nu lu încăpea loclu; bizbil’ile şi şcarpile l’i si părea că suntu nişte şombure; chińil’i aţel’i cama analţîl’i ăl’i culca împade, canda se-agiuca cu surţeale, şi cându imna s-cutrimbura şi se-ahundusea loclu pri iu călca cu ciciorlu!

Trâş cătră seară, multu amânat, s-turnă şi zmeulu şi-şi căftă friptal’ilu, ma ş-picurarlu a nostru, cari avea di dauă ori virtute, di om şi di zmeu - ditr-aţea că avea măcată inima şi hicatele a mortului, - lu acăţă şi pri aestu şi-l vătămă. Ma napoi, lo calea cătră stane. Cându agiumsi aoa, află soţlu alantu cama ńiclu că muldzea oile; îl sculă di pri scâmniciu şi-l’i lo loclu ca s-mulgă năs oile. Ma ţe s-vedz? Nu apuca si stringă dzeadzitle niheamă şi armânea cu udzărle a oilor tu mână. Cănd vidzu aestă ciudie fărtată-su aţel cama ńiclu, l’i dzăse:

- Alasă, tine fărtate, oile astă seară , că va li mulgu eu.

Si s-bagă napoi s-li mulgă.

Tricură nâscănti dzăli di la aestă, cându fârtatlu aţel marle acl’imă pri-aţel ńiclu şi-l’i dzâse:

- O, lai fârtate! Duchescu că nu va s-pot si-bânedz cama multu cu tine. nâscănte ori îńi yine un dor mare s-mi aruc tu baltă. Ditr-aţea, ţe fu scriată, si s-facă: eu va s-mi aruc tu apă ş-tine – cara s-ţă si facă dor s-mi vedz şi si zburâm, l’ia fluiara aestă şi bate, şi atumţea eu va s-es din apă ca s-nă videm. Ma, pri caplu a tău şi a tutulor di-acasă, si nu aspuńi a vărnui, că - si ştii că nu va mi vedz altă oară.

Dzăsi şi se-arucă diunăoară –n baltă, şi fârtatlu aţel ńiclu armase singur.

Cându s-turna în hoară luîntribară tuţ, di tute părţâle, ţe-l’i pâţî soţlu; ma a vârnui nu-l’i aspuse. Cama tru mardzine, înduplicat di lăcrińile a mamăl’ei a fârtatlui u lo cu năs tu munte şi u aduse ningă baltă; înţipu dipreapoia s-cântă cu fluiara. Diunăoară s-mintiră apile şi ditru nolgiclu a baltâl’iei işi fârtatlu aţel marle care, cându şi vidzu mă-sa, l’i dzăse aţilui ńiclui:

- Nu ti ţănuşi di zbor; si ştii că di- aua ş-nâinte nu va mi vedz.

Zmeulu, că aşi va-l’i dzăţem eara isusit în hoară cu una feată, soră di noauă fraţ. Cându avdzără aeşti că gionile s-feaţe zmeu, ică stihio, u adusiră feata şi u isusiră cu un altu.

Eara dzua di numtă. Trâş atumţea cându giuca feata-n caplu a corlui, diunăoară zmeulu aripidineadză ca sfulgul, câvală pri un nior, di pri muntili iu eara, Zmolcul, i Peristera, u l’ia feata ş-u aduţe la pâlatea a lui dit baltă.

Fraţl’i a featil’iei nuputândalui se-aravdă ună ahântă mare arşine, se alinară pri munte şi ahurhiră s-facă un avlachiu, ca si seacă balta şi s-bată cu zmeulu şi si-l’i l’ia feata. Ma-ncot. Cât lucra dzua tută noauăl’i fraţ, nuaptea zmeulu uumplea cu ună mână. Aşi ază, aşi mâne, pâna cându zmeulu si năiri ună-oară şi-l’i dzăse a featil’ei:

- Avdză, lea, tine, ca vai di fraţl’i a tăi cara s-es nafoară; vârnu nu va-l’i armână yiu.

Feata, cu zbor dulţe, l’i dzâse:

- Câţe s-l’i vaţăńi? Astupă-lă cama ghine avlachilu cu vărnă şcarpă şi şi-s ducă ună oară. Şi aşi feaţe zmeulu; dizlichi ună şcarpă dintru coasta a muntilui şi u arucă, aua iu u vedz; iara fraţl’i a featil’iei, vidzândalui că cu zmeil’i nu se alumtă, dipusiră în hoară-lă. Picurarlu faptu zmeu ş-până în dzua di asândză easti-l tu balta iu s-bâgă.

Nu-ascăpă di sirsimlichea amirălui ş-un om – analtu ş-muşat ca un anghil. Cari ştie ţe avea faptă el, că amirălu, lu-arucă tu zundani şi dimăndă ca s-nu-l’i da s-mâcă ici-ţiva, aşi că s-lu-alasă s-moară di foame. Vârnu, ni oaspe, ni duşman, nu putea s-ńieargă s-lu veadă, Maşi ună hil’ie a lui, veduită şi cu nat pri sin, avea-ndreptu si s-ducă doauă ori în dzuă la nâs.Ma, ş-nâsă, ninte ta s-intră la tatu-su , eara mutrită ghine, ca s-nu-aibă ţiva di mâcare ascunsă. Inima l’i si curma a măratil’iei di feată, cându videa că lailu-l’i di tată- dzuă di dzuă slâghea şi, după patru dzâle, cându s-dusi di-l vidzu leşinat di nimăcare, l’i si feaţe ahântă jale , că-l’i deade a tată-sui să sugă dit sinlu a l’iei. Di oara aţea îşi curmă natlu, şi doauă ori în dzuă s-aplica pri tatu-su, ca pri un ficiuric, s-lu hrănească.

Putu aşi, ca s-nu lu alasă s-moară, şi după multă minduire şi-află ş-un trop tea s-lu-ascapă dit zundane. Stia feata că amirălu işea la primnare ună oară-n dzuă, călare pri un cal ţe fudzea ca un zmeu.

S-feaţe nâsă ca glară, şi – la poarta palatil’iei, tu işirea ş-tu intrarea amirălui, îşi cânta cânticlu aestu:

Amiră – muşat ca soare,

Ca s-asculţ a meale zboare,

Tâni-ţ calu-aţel astimtu,

Cal ţe fudze ca un vimtu.

Că di mumă-sa nu-i faptu,

Ma cu mumă-sa i-ndreptu.

Di tu ponda di zundane

Scoate-un om, ţe-i ca fidane,

Te-l hrănescu ca pri-un nat

S-easte-a dadă-meai bărbat.

Tricură nâscânte dzâle, aşi. Amirălu avdza cânticlu ş-tu işita din casă, ş-tu turnată, ma l’i se părea că feata i glară, şi nu-l’i băfa zboarile tru minte.

Ună dzuă ea cânta ahânt jilos, că amirălu îşi ţânu calu, ca s-avdă ghine zboarile, cari nu-l’i se părură ca dzâse di glară. U acl’imă ningă nâs, şi u întribă ţe va s-dzâcă: “cal ţe nu-i di mumă-sa faptu, ma cu mumă-sa i-ndreptu” şi “om ţe-l hrăneaşte nâsă ca pri un nat, şi easte adadă-sai bărbat”. Feata l’i-aspuse că, aţel cal a lui, ţe-l încalică el, nu i fitat di iapă, ma s-disică iapa, cari nu putea s-lu feată şi aşi fu scos dit nâsă mândzul, şi cu chealea iapil’iei s-feţe şeaua cu cari s-îndredze calu. Aşi avea avdzâtă nâsă de la tatu-su. Apoia l’i dzâse a amirălui că un om, pri cari el dimăndă s-lu arucă tu zundane şi lu-alăsă fără di mâcare, l’i-easte a l’iei tată şi, ca s-nu-l alasă s-moară di foame, lu hrăneaşte nâsă, ca pri un nat, cu sin;u a l’iei.

Cându avdză amirălu aiste zboară, şi vidzu diştiptăciunea featil’iei şi vrearea a l’iei câtră tatu-su, l’i si mul’ie ahânt inima, că di-unăoară lu scoase pri tatu-su dit hapse, iar a featil’iei l’i deade ună pungă di păradz.

Cu multa vreare ţe u-aspuse tră tatu-su, ş-cu diştiptăciunea a l’iei, putu feata s-lu ascapă di la moarte siyură!