PROBLEMA AROMÂNILOR


Problema aromânilor

I.Proiect de recomandare privind limba si cultura aromânilor

1. Adunarea este preocupata de situatia critica a limbii si culturii aromânilor care exista de mai mult de doua milenii în Peninsula Balcanica.

2. In comparatie cu cele peste 500 000 de persoane care vorbeau limba aromâna la începutul secolului XX, mai ramân astazi aproximativ jumatate, raspândite în Albania. Bulgaria, Grecia, "fosta Republica Iugoslava Macedonia" si Serbia, diferitele lor patrii, precum si în România, Germania, Statele Unite si Australia. Majoritatea sunt persoane în vârsta. Aromâna, limba minoritara, este amenintata.

3. S-a luat cunostinta de amploarea acestei probleme ca urmare a largirii cooperarii culturale între tarile din Balcani, perimetrul limbii aromâne.

4. Soarta limbii si culturii aromâne este analoga celei împartasite de numeroase culturi din Europa, pierdute sau pe cale de disparitie. Totusi, stabilitatea continentului nostru si, în special, a regiunii Balcanilor, depinde de acceptarea unui sistem pluralist al valorilor culturale.

5. Aromânii nu formuleaza revendicari de natura politica si cer numai sa fie ajutati în a-si pastra limba si cultura, a caror disparitie pare inevitabila daca institutiile europene si, în special, Consiliul Europei nu le acorda acest ajutor.

6. Adunarea mentioneaza textele adoptate privind probleme conexe cu aceasta si, în special, Recomandarea 928 (1981) care se refera la aspecte de educatie si cultura ale limbilor minoritare si ale dialectelor din Europa, Recomandarea 1283 (1996) în legatura cu istoria si predarea istoriei în Europa si Recomandarea 1291 (1996) care are drept obiect cultura idis.

7. In aceasta din urma Recomandare se pune problema de a înfiinta, sub auspiciile Consiliului Europei, un "laborator al minoritatilor etnice dispersate" care ar avea drept mandat promovarea supravietuirii culturilor minoritare sau a memoriei acestora, efectuarea unor anchete privind persoanele care vorbesc înca limbile minoritare, înregistrarea, culegerea si pastrarea monumentelor create de aceste culturi si elementele martore ale acestor limbi, ale folclorului lor, publicarea documentelor de baza ale acestora, precum si elaborarea unei legislatii care apara culturile minoritare de discriminare sau de distrugere.

8. Adunarea recomanda Comitetului de Ministri:

a) sa încurajeze tarile balcanice în care traiesc aromâni sa semneze, sa ratifice si sa împlementeze prevederile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare si sa invite aceste tari sa-i sprijine pe aromâni în urmatoarele domenii:

- învatamânt în limba materna;

- servicii religioase în limba aromâna în bisericile lor;

- ziare, reviste, emisiuni de radio si televiziune în limba aromâna;

- sprijin pentru asociatiile lor culturale;

b) sa invite celelalte state membre sa sustina limba aromâna înfiintând catedre universitare în acest domeniu si difuzând în Europa productiile caracteristice ale culturii aromâne prin traduceri, antologii, cursuri, expozitii sau manifestari teatrale;

c) sa finanteze burse pentru artistii si scriitorii apartinând unor grupari aromâne în toate tarile balcanice pentru a le permite sa creeze în limba aromâna si pentru cultura aromâna;

d) sa ceara Consiliului pentru cooperare culturala sa stabileasca o coordonare a activitatilor desfasurate de centrele academice aromâne din întreaga Europa;

e) sa invite ministerele educatiei din tarile membre sa includa istoria culturii aromâne în manualele de istorie europeana;

f) sa promoveze cooperarea si parteneriatul cu organizatiile, fundatiile si alte institutii interesate, din sectorul privat, pentru a îndeplini aceste recomandari;

g) sa încluda cultura aromâna în implementarea prevederilor Recomandarii 1291 (1996) în legatura cu activitatea "laboratorului pentru minoritatile etnice dispersate".

II. Expunere de motive

Cuvânt înainte

Prezentul raport urmareste sa atraga atentia Adunarii asupra amenintarilor care apasa asupra viitorului unui popor putin cunoscut, dar care constituie parte integranta a mozaicului cultural european. Acest popor, despre ale carui origini specialistii au opinii diferite, traieste de doua milenii în Peninsula Balcanica. El nu si-a constituit niciodata un stat independent si a fost adesea minoritar în tarile în care traieste. In tot cursul istoriei sale, acest popor a stiut sa întretina legaturi de buna vecinatate cu diferite popoare cu care a convietuit si cu care convietuieste si în prezent. In ciuda unei oarecari tendinte catre integrare - integrare care a fost aproape totala în partea de nord-vest a Balcanilor - acest popor a reusit sa-si mentina omogenitatea lingvistica si culturala.Totusi, el nu constituie o "comunitate" în sensul unui grup organizat; numai în urma schimbarilor politice petrecute în ultimii ani în aproape toate tarile în care traieste, acest popor a reusit sa constituie asociatii culturale locale, regionale si nationale care au realizat contacte internationale.

Aromânii reprezinta un fenomen istoric si cultural extrem de special, chiar unic. Totusi, aceasta originalitate culturala este în pericol si disparitia limbii aromâne este inevitabila daca înstitutiile europene, în special Consiliul Europei, nu îi vor acorda sprijinul. De altfel, ar fi imposibil de imaginat ca noi sa putem asista, fara a face nimic, la disparitia unei asemenea bogatii lingvistice si culturale. Spre deosebire de alte grupari minoritare, aromânii nu formuleaza revendicari de ordin politic si cer numai sa li se acorde sprijin pentru a-si pastra limba si cultura, parte integranta a patrimoniului cultural european.

Introducere

In mai 1994 dl.Ferrarini si câtiva colegi ai sai, printre care eu însumi, am prezentat o propunere de directiva privind comunitatea aromâna. Aceasta propunere a fost trimisa de catre Biroul Adunarii Comisiei pentru cultura si educatie, pentru raport, Comisiei pentru probleme juridice si ale drepturilor omului si Comisiei pentru relatiile cu tarile europene nemembre, pentru aviz.

De îndata ce am fost numit raportor, am început sa constitui o documentare privind aceasta problema si am luat legatura cu mai multi reprezentanti ai comunitatilor aromâne din Europa si din Statele Unite. De mai multe ori am planuit sa ma deplasez pentru a întâlni aromâni în satele lor stramosesti si, în mai 1996, am fost la Veria, unde am întâlnit membri ai asociatiei valahilor. In septembrie am participat la Colocviul privind limba si cultura aromâna, care a avut loc la Universitatea din Freiburg.

In septembrie 1995 am trimis un chestionar referitor la drepturile culturale ale aromânilor adresat autoritatilor competente din Albania, Bulgaria,Grecia, "fosta Republica Iugoslava Macedonia" si România, prin intermediul presedintilor delegatiilor parlamentare respective. Acelasi chestionar a fost pus la dispozitia Uniunii pentru limba si cultura aromâna (Freiburg), pentru a fi distribuit asociatiilor aromâne. Mai mult de 12 raspunsuri au fost primite din partea unor delegatii parlamentare, a unor asociatii ale aromânilor si din partea unor persoane cu privire la situatia din Albania, Grecia, "fosta Republica Iugoslava Macedonia", Serbia si România. Profesorul Max Peyfus de la Institutul pentru cercetarea Europei estice si sudice al Universitatii din Viena si profesorul Hans-Martin Gauger, romanist la Universitatea din Freiburg, carora le multumesc, mi-au trimis comentarii asupra variantelor succesive ale anteproiectului de raport. ºin, de asemenea, sa multumesc colegului meu grec, Aristotelis Pavlidis pentru toate informatiile furnizate pe care, desigur, le-am luat în considerare.

Prezentul raport se bazeaza pe raspunsurile la chestionare, pe materialul pus la dispozitie de diferitele asociatii ale aromânilor, pe informatiile furnizate de catre Reprezentantele Permanente ale Bulgariei, Greciei, "fostei Republici Iugoslave Macedonia" si României pe lânga Consiliul Europei si pe consultarea unei bibliografii considerabile, atât cu privire la aromâni, la istoria, limba si cultura lor, cât si cu privire la lucrari mai generale despre istoria si limbile din Balcani (a se vedea bibliografia). In prima parte a expunerii voi face o scurta prezentare istorica, dupa care ma voi referi la situatia actuala sî la problemele aromânilor din diferitele tari în care ei traiesc de 2 000 de ani.

Originile si istoria poporului aromân

Macedo-românii, valahii (sau vlahii), denumiti uneori mavrovlahi, cutovlahi sau tintari si care se autodenumesc aromâni, sunt înruditi cu românii de pe malul stâng al Dunarii. Limba lor, macedo-româna, apartine familiei române a limbilor latine, la fel ca daco-româna (vorbita în România ), megleno-româna (vorbita înca în câteva sate din regiunea Gevgelija, la frontiera dintre "fosta Republica Iugoslava Macedonia" si Grecia) si istro-româna (aproape disparuta). Primul text aromân, gasit în Albania, dateaza din 1731 si doar din secolul al XVIII-lea exista o istorie a aromânilor, bazata pe documente, desi exista mai multe referinte istorice anterioare cu privire la "valahi", cuvânt care provine din denumirea generica data de primii slavi popoarelor care vorbeau limba latina (sau o limba latinizata).

In ceea ce priveste originile valahilor, opiniile difera. Pare probabila, în ceea ce priveste originile lor, colonizarea romana a Balcanilor începuta în secolul al III-lea î.e.n. Potrivit unor istorici, aromânii provin din popoarele ilirice latinizate si din legionarii romani stabiliti în Balcani, ca urmare a cuceririi Macedoniei de catre Paulus-Emilius în anul 168 î.e.n. Totusi, grecii i-au considerat greci latinizati, bulgarii îi apreciaza ca descendenti ai tracilor si românii le precizeaza ca origine o ramura a dacilor romanizati. Studiile de lingvistica comparativa indica drept structura a limbii aromâne apropierea de albaneza - singura limba ilirica înca vie - fapt care ma face sa cred ca prima ipoteza este cea buna. Faptul ca procesul de colonizare romana a Macedoniei a început mai devreme si a durat mai mult decât cea a Daciei ar indica faptul ca aromânii i-ar fi precedat pe români în istoria Balcanilor.

In timpul ocupatiei romane, limba aromânilor a fost puternic influentata de limba latina. La începutul evului mediu, în timpul marilor invazii a Balcanilor de catre slavi, populatiile aromâne s-au dispersat si au supravietuit numai acele comunitati care s-au refugiat în munti; acestea si-au pastrat limba si cultura.

Aromânii apar în documente istorice la sfârsitul secolului X, raspânditi, în general, în regiunile muntoase ale Peninsulei Balcanice, de la Istria pâna în Grecia si de la Adriatica la Marea Neagra, concentrati îndeosebi în doua grupuri mari: unul în lungul muntilor Haemus, al doilea în nordul Greciei, în Tesalia si în sudul Macedoniei, dar mai ales în masivul Pind. Potrivit marturiilor ramase de la contemporani, activitatea principala a valahilor era pastoritul dar si comertul care explica dispersia lor în toata zona Balcanilor.

Benjamin de Tudela, evreu din Spania, care a calatorit în Europa de sud-est si în Orientul Mijlociu în anii 1159-1173, se refera la valahi în lucrarea sa "Carte de calatorii". Potrivit celor scrise de el, valahii se bucurau de o oarecare independenta în zonele înalte ale muntilor. Istoricii, în special cei bulgari, admit ca muntenii valahi au jucat un rol important în rascoala condusa de fratii Teodor-Petre si Ion-Arsen (probabil de origine bulgaro-cumana) împotriva Bizantului în anul 1186, rascoala care se afla la începuturile a ceea ce poarta numele "al doilea regat bulgar".

Cucerirea otomana din secolele XIV si XV nu schimba deloc soarta aromânilor, ca urmare a faptului ca se bucura de o oarecare autonomie religioasa si culturala în cadrul millet-ului (statut al unei nationalitati recunoscuta ca distincta în cadrul Imperiului Otoman) acordata crestinilor ortodocsi. Potrivit marturiei lui Pouqueville, consul al împaratului francez Napoleon I acreditat pe lânga Pasa Ali din Janina, guvernator al Epirului, valahii aveau un statut special si plateau numai un tribut redus mamei Marelui Sultan. Aceasta pozitie privilegiata a aromânilor este confirmata si de alti autori. N.Malcolm, de exemplu, relateaza ca aromânii erau scutiti oficial de respectarea legilor care interziceau, între altele, portul armelor de catre nemusulmani.

Otomanii si-au dat seama ca mobilitatea si puternica traditie militara a valahilor puteau sa le fie utile; acest lucru le-a permis sa întretina o militie nationala ai carei membri se numeau armatoles iar sefii acestora erau copitani. Prin intermediul masurilor fiscale si prin permisiunea de a jefui, în teritoriul inamic, aceasta militie era folosita pentru a pazi frontiera dintre Imperiul Otoman si cel habsburgic. Este interesant de mentionat ca, potrivit unor istorici, Imperiul Habsburgic a ajuns la aceeasi concluzie si i-a utilizat pe valahii care fusesera împinsi catre nord de catre înaintarea otomanilor, împotriva fratilor lor ramasi la sud de frontiera.

Religia ortodoxa a aromânilor constituie unul din factorii care au determinat rolul important jucat de acestia în desfasurarea diferitelor razboaie si revolutii care s-au soldat cu crearea statelor în care acestia traiesc în prezent. Rascoala declansata în anul 1821 de catre eteristii greci a determinat interventia Rusiei, Angliei si Frantei, crearea statului grec în anul 1830 si obtinerea independentei sale în 1835.

Printre protagonistii revolutiei si printre personalitatile marcante ale culturii si vietii politice din Grecia se afla numeroase nume ilustre ale unor personalitati de origine aromâna. Ca exemplu, citam pe baronul Georges Sina, maresalul Constantin Smolensky, patriarhul Athenagoras si ministrul Afacerilor Externe Averoff. Acest lucru se explica prin faptul ca numerosi aromâni au fost educati în spiritul culturii elene, influentati de scoala si biserica greaca, în timp ce, în acea perioada, diferitele nationalitati din Turcia nu avea dreptul la scoli, biserici si institutii culturale nationale. Profitând de privilegiile acordate crestinilor de catre primii sultani, patriarhii din Constantinopol - toti greci de origine - au devenit conducatori eclaziastici si civili ai ansamblului populatiilor ortodoxe din Imperiul Otoman. Acest ansamblu regrupat de catre administratia turca, denumit cu termenul colectiv Rum, desemna pe crestinii din fostul Imperiu Roman de Rasarit.

Dupa obtinerea independentei, multe dintre tarile balcanice au adoptat o politica de înfiintare de scoli nationale si de autonomizare a bisericilor lor. Era un simbol al emanciparii nationale. Aceasta tendinta caracterizeaza dezvoltarea Bulgariei, Greciei, României si Serbiei în cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Miscari izolate de emancipare au aparut si la aromâni înca din secolul al XVIII-lea. Centrul acestor miscari se afla la Moscopole, celebrul centru cultural al aromânilor din Albania (astazi Voskopoje). Aceasta activitate este reluata în anul 1862 prin înfiintarea primei scoli macedo-române în Macedonia. In acelasi timp, colonia aromâna din Bucuresti fondeaza Societatea Macedo-Româna de Cultura Intelectuala care, prin eforturile depuse, amplifica miscarea de emancipare în rândul altor comunitati ale aromânilor din Balcani.

In aceasta perioada, România începe sa se intereseze îndeaproape de cauza aromânilor si autoritatile turce intervin în favoarea aspiratiilor culturale ale acestora. Un ordin semnat de vizir în anul 1878 asigura valahilor din Turcia dreptul de a fi educati în limba lor si acorda ajutor si protectie învatatorilor. In anul 1888 valahii obtin un firman imperial care le da dreptul sa înfiinteze biserici nationale. Incepând din anul 1908, deputati valahi fac parte din parlamentul turc.

Tratatul de la Berlin din 1878 recunoaste existenta macedo-românilor ca natiune distincta si îi include pe lista celorlalte nationalitati din Imperiul Otoman. Ca urmare a acestui Tratat, Tesalia si o parte din Epir sunt anexate de Grecia; noile frontiere separa, astfel, în doua parti populatia aromâna din Pind. Aromânii protesteaza fara succes pe lânga reprezentantii marilor puteri împotriva acestei separari.

In cursul secolului XX regiunile locuite de aromâni sunt din nou împartite între diferitele state din zona. Astfel, ca urmare a razboaielor balcanice si a conflictelor ulterioare, grupuri considerabile de aromâni sunt împartite între Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia si Albania.

Dupa redefinirea frontierelor între Bulgaria, Grecia si Iugoslavia prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 1913, aromânii propun unirea celor doua grupuri principale - cel din Pind si cel din zona dintre Gramos si Bitolia - în cadrul noului stat, Albania, sub forma unei provincii autonome. Grecia sustine unirea zonei Pind cu teritoriul sau, oferind garantii în privinta pastrarii individualitatii locuitorilor. Aceasta propunere este aprobata, dar problema aromâna nu este rezolvata. Lipsa unei recunoasteri a aromânilor ca o minoritate a pregatit terenul pentru aparitia unor viitoare probleme si conflicte. Din 1918, scolile aromâne din Serbia au fost închise. In anii ‘20, a venit rândul multor scoli din Grecia si, în 1938, toate cele din Albania au fost închise. In sfârsit, ultimele scoli aromâne care mai functionau înca în Grecia au fost închise între 1945 - 1948.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, România, de acord cu autoritatile tarilor în care exista o populatie aromâna, a ajutat înfiintarea de scoli în limba româna. Aceasta politica, care oferea un sprijin poporului aromân, a avut doua consecinte negative: pe de o parte o neîncredere din partea aromânilor, care banuiau pe români de dorinta de a-i asimila, pe de alta parte temerea ca tarile în care locuiesc îi vor privi nu ca aromâni (autohtoni) ci ca români (straini).

Situatia culturala a comunitatii aromâne

Este imposibila cunoasterea cu exactitate a numarului de aromâni care traiesc în prezent în tarile balcanice. In unele tari ei nu sunt recenzati si, în altele, cifrele oficiale sunt contestate. In acelasi timp exista comunitati numeroase de imigranti aromâni în România, Germania, Statele Unite si Australia.

Uniunea pentru limba si cultura aromâna si Asociatia Francezilor Aromâni apreciaza ca, în prezent, numarul aromânilor este de aproximativ 1.500.000, raspânditi în toate tarile balcanice: Albania, Bulgaria, Grecia si "fosta Republica Iugoslava Macedonia". Totusi, este probabil ca aceasta apreciere sa fie exagerata.

In timpul Conferintei de Pace de la Versailles, dupa primul razboi mondial, delegatia macedo-românilor care a fost primita de cea mai mare parte a delegatiilor statelor prezente la tratative, a distribuit un comunicat care aprecia numarul aromânilor din regiunea Pind, pentru care se cerea independenta deplina, la 130000 de locuitori, Bitolia - 83.145, Musakia-Corita - 77 814, Salonic - 103877 si Tesalia cu 81 520 locuitori (în total aproximativ 500 000 locuitori).

Profesorul Peyfus, de la Universitatea din Viena, apreciaza ca numarul minim al aromânilor care folosesc limba lor materna ar fi de 250 000 (în 1996). ºarile în care ar fi mai numerosi sunt Grecia, urmata de România, Albania, "fosta Republica Iugoslava Macedonia" si Bulgaria.

Situatia aromânilor din fiecare din aceste tari este diferita. Este necesar sa se sublinieze ca aromânii sunt cetateni albanezi, bulgari, greci, mecedoneni,iugoslavi sau români, bucurându-se de statutul deplin al acestei calitati. Ei vorbesc, fara dificultate, limbile diferitelor tari în care traiesc si sunt integrati în respectivele societati. Drept urmare, mi se pare absurd a-i considera ca o oarecare primejdie pentru propriile lor tari, deoarece ei reprezinta, mai curând, o bogatie culturala.

Aromânii nu cer decât o recunoastere a drepturilor lor culturale si, în special, dreptul la învatamânt si folosire a limbii lor materne. Ei si-au formulat aceste cereri incluzându-le în rezolutiile adoptate la congresele internationale desfasurate la Universitatea din Mannheim (septembrie 1985) si la Universitatea din Freiburg (septembrie 1988 si iulie 1993), precum si la cele sase congrese regionale desfasurate în Statele Unite ale Americii. Aceleasi cereri sunt formulate într-un apel adresat Conferintei Ministrilor Afacerilor Externe din tarile balcanice care a avut loc la Belgrad în februarie 1988. Congrese nationale au avut loc, de asemenea, în Albania si în "fosta Republica Iugoslava Macedonia".

Voi rezuma, în continuare, situatia în cele cinci tari în care aromânii sunt autohtoni: Albania, Bulgaria, Grecia, "fosta Republica Iugoslava Macedonia" si Republica Federativa Iugoslavia (Serbia - Muntenegru), dar si în România, tinând seama de relatiile speciale ale acestei tari cu aromânii.

Albania

Asociatia Francezilor Aromâni estimeaza ca aromânii reprezinta 15% din populatia Albaniei. Potrivit Fundatiei Femeilor Aromâne din Albania, în aceasta tara ar exista între 150 000 si 200 000 de aromâni. Alte aprecieri se situeaza între 100 000 si 300 000 - 400 000. T.J.Winnifrith scria în 1995 ca ar exista "aproximativ 50 000 de persoane care, în acelasi timp, vorbesc limba aromâna si se considera aromâni. Nu exista date oficiale deoarece aromânii sunt adeseori inclusi, ca urmare a apartenentei lor religioase, în "minoritatea greco-ortodoxa". Ei sunt concentrati în sudul tarii si, în special, la Korçë, Lushnjë, Përmet, Gjirokastër, Sarandë, Berat, Durrës, Kavajë si, de asemenea, la Tirana.

In Albania, statutul aromânilor nu este înca reglementat. Ei lupta pentru a fi considerati drept o minoritate culturala si nu drept o "comunitate folclorica albaneza", asa cum sunt considerati în prezent.

Nu exista învatamânt, presa, radio sau televiziune în limba aromâna în Albania. Totusi, presedinta Fundatiei Femeilor Aromâne semnaleaza existenta unei biserici în orasul Korçë unde serviciile religioase se desfasoara în limba aromâna. O societate culturala, "Aromânii din Albania", ar fi fost creata în anul 1992.

Bulgaria

In Bulgaria comunitatile aromâne sunt organizate în asociatii la Peshtera, Velingrad, Dupnita, Rakitovo, Blagoevgrad. Aceste asociatii se afla în contact cu comunitati aromâne din alte tari. Potrivit Societatii Aromânilor din Sofia, care coordoneaza activitatile Asociatiei Valahilor din Bulgaria, ar trebui sa se faca distinctia între valahii aromâni (2000 - 3000, locuind în special în sudul tarii) si valahii români (20 000 - 30 000, locuind în nordul tarii). Cea mai mare parte a aromânilor care locuiesc la Sofia sunt descendeti ai familiilor care au emigrat din Macedonia si din nordul Greciei, între anii 1850 si 1914.

Sediul Societatii Aromânilor din Sofia, precum si biserica Sfânta Treime si Institutul Cultural Român, sunt amplasate pe terenuri cumparate de comunitatea aromâna (cu ajutorul statului român) la sfârsitul secolului trecut. Institutul Cultural Român a desfasurat activitati de cercetare în domeniul istoriei si al studiilor balcanice, slave si bulgare. Invatamântul era, în principal, în limba româna, dar limba si literatura bulgara faceau parte din programul obligatoriu. Latina, greaca veche, franceza si rusa erau, de asemenea, obligatorii, în timp ce germana, italiana si engleza erau facultative. Potrivit d-lui M.Kurktchiev, presedintele Asociatiei Valahilor din Bulgaria, institutul a fost închis în anul 1948 "datorita unei neîntelegeri".

Ca urmare a schimbarilor politice din Bulgaria, aromânii au cerut redeschiderea institutului si a scolii care a functionat în cadrul acestuia, dar cererile nu au avut înca vreun rezultat. Aceasta este singura revendicare, deoarece relatiile aromânilor, cetateni bulgari, cu autoritatile sunt bune.

Biserica româna a Sfintei Treimi nu si-a încetat activitatea de la începutul secolului; cultul este celebrat în limba româna de catre un preot român, trimis de catre Patriarhia Ortodoxa Româna.

Grecia

Autoritatile grecesti nu-i recunosc pe aromâni ca alcatuind o etnie diferita si îi considera ca "greci vlahofoni" (latinofoni). Reprezentantul permanent al Greciei pe lânga Consiliul Europei ne-a precizat ca acestia "fac parte integranta din populatia greaca si au o constiinta etnica pur greaca. Obiceiurile lor sunt grecesti, în totalitate, vorbesc si scriu fara dificultate limba greaca, nu si-au pierdut niciodata sentimentul apartenentei lor etnice la Grecia, nu s-au identificat niciodata vreunui element strain si nici nu au cautat o identificare în calitate de entitate nationala distincta. Numerosi membri ai acestui grup sunt eminenti reprezentanti ai natiunii grecesti în domeniile literelor, artelor, stiintei si politicii".

Aromânii din Grecia, potrivit Institutului Sociolingvistic Catalan din Barcelona, ar fi, ca numar, de ordinul a 200 000; potrivit Asociatiei Aromânilor, ei ar fi între 600 000 si 700 000. Alte aprecieri merg pâna la un milion, chiar 1,2 milioane (din care numai jumatate ar mai vorbi limba aromâna), în timp ce cifrele oficiale, bazate pe recensamântul din anul 1951, indica existenta a 25.000 "greci care vorbeau limba valaha". Autoritatile apreciaza ca numarul acesta "a scazut într-un mod semnificativ" de atunci. Este totusi greu de imaginat ca un grup atât de restrâns sa fi putut produce atâtia "eminenti reprezentanti ai natiunii grecesti în domeniile literelor, artelor, stiintei si politicii". Raspunsul oficial grec la chestionarul meu recunoaste ca exista în Grecia greci care "folosesc limba greaca drept limba principala desi, în anumite comunitati izolate, atunci când se afla în grup restrâns, ei folosesc, paralel cu limba greaca, un idiom ( nici macar un dialect) care contine deopotriva elemente de origine latina si de origine greaca". In continuare, ceva mai departe, în acelasi paragraf, ni se spune ca aceiasi greci (aromâni) au contribuit "în modul cel mai concret la crearea noului stat grec, constituind una din partile componente, cele mai active, în toate domeniile".

Populatia aromâna este concentrata în Muntii Pindului, în Epir, Tesalia si în Macedonia greaca. Numerosi aromâni s-au refugiat din cauza luptelor din timpul razboiului civil grec si, mai recent, din cauza declinului economic si s-au stabilit în orasele mari (Atena si Salonic). Am putut constata ca cele doua sate aromâne situate în munti, în apropiere de Veria (Selia de Sus si Kato Vermio sau Selia de Jos) pe care le-am vizitat, sunt locuite numai în timpul sfârsitului de saptamâna si în lunile de vara.

Potrivit Tratatului de Pace de la Lausanne (1923), constitutia greaca garanteaza drepturile minoritatilor religioase stabilite pe teritoriul Greciei. Aromânii sunt de religie ortodoxa greaca si, în consecinta, aceasta garantie nu li se aplica.

Grecia a acceptat prezenta scolilor în limba româna pe teritoriul sau pâna în 1948, data la care România a încetat subventionarea acestor scoli. De atunci limba aromâna nu a mai fost folosita la nici unul din nivelele învatamântului; în ultimii ani a fost creat un curs de limba aromâna la Universitatea Aristotel din Salonic. Limba aromâna nu mai este utilizata nici în domeniile judiciar si administrativ sau în mass-media, cu exceptia câtorva retransmisii de dansuri si cântece folclorice de catre posturile de televiziune si radio.

Tot potrivit raspunsului oficial grec la chestionar "exista în Grecia Uniunea Panelenica a Asociatiilor Culturale ale Valahilor, fondata în anul 1985, si care cuprinde în jur de 40 asociatii locale. Acestea au o activitate culturala importanta în multe domenii".

"Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei"

Potrivit statisticii oficiale din anul 1994, valahii din "fosta Republica Iugoslava Macedonia" nu ar fi decât 8467 persoane stabilite în regiunile Skoplie, Stip, Bitolia, Krusevo si Struga. Asociatiile aromâne contesta, totusi, aceasta cifra "care ar trebui multiplicata cu 10 sau 12". La regiunile mentionate ar trebui adaugate: Ohrid, Kocani, Vinica, Sveti Nikole, Kumanovo si Gevgelija.

Intr-un raport al British Helsinki Human Rights Group (Grupul Britanic Helsinki pentru Drepturile Omului), datând din anul 1994, cifra recensamântului ar corespunde numarului celor care folosesc înca limba aromâna si se considera, în primul rând, aromâni. Totusi, numeroase familii valahe, care au fost mai mult sau mai putin asimilate populatiei majoritare sub aspect lingvistic, sunt mândre de originea lor. Aceste persoane care se considera valahi s-ar fi declarat "macedoneni" numai în cadrul situatiei oficiale a recensamântului. In consecinta, numarul total al aromânilor din "fosta Republica Iugoslava Macedonia" ar fi probabil mai mare de 100 000, cifra care coincide cu cea a estimarilor facute de asociatii.

Constitutia din 1991 îi recunoaste oficial pe aromâni ca minoritate nationala. Limba macedoneana trebuie utilizata în contactele cu administratia, dar limbile materne ale minoritatilor pot fi folosite în tribunale. Potrivit legii macedoniene, numele persoanelor constituie un drept personal. Informatiile din buletinul de identitate sunt scrise în macedoneana si cu caractere cirilice, dar numele membrilor minoritatilor nationale sunt scrise în limbile si alfabetele respective alaturi de cele în limba oficiala. In ciuda acestor dispozitii, aromânii se plâng ca "nu si-au putut relua numele lor initiale, macedo-române, care fusesera slavizate în decursul ultimelor opt decenii".

Introducerea limbii valahe ca materie facultativa în învatamântul primar se afla în studiu si 346 elevi si-au manifestat deja interesul. In 1995/1996 a fost introdus în scolile publice un curs facultativ de o ora pe saptamâna.

In 1992 a fost lansat un ziar în limba valaha, "Phoenix", dar publicarea sa a fost oprita din lipsa de mijloace financiare. Exista un program de 30 minute în limba valaha, o data pe saptamâna, la televiziune si un program zilnic de 30 minute la radio Skoplie. Posturi de radio locale la Stip, Krusevo, Struga si Ohrid au, de asemenea, programe saptamânale în limba macedo-româna, în timp ce Radio Gevgelija emite un program saptamânal de o jumatate de ora în limba megleno-româna.

Potrivit Constitutiei Macedoniei, valahii au aceleasi drepturi cu membrii celorlalte nationalitati; minoritatea valaha este reprezentata în Consiliul pentru relatii interetnice al Parlamentului macedonean prin doi membri.

In baza acestor drepturi, aromânii cauta sa recupereze cladirile folosite în trecut pentru scoli nationale, precum liceul din Bitolia. Ei cer, de asemenea, marirea timpului de emisie în limba aromâna la radio si la televiziune, precum si subventionarea de catre stat a ziarului lor.

In acelasi timp ei încearca sa obtina la Ohrid înfiintarea uneia din cele trei episcopii care le-au fost promise în anul 1913 prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Militantii spera ca, prin subordonarea fata de Patriarhia din Bucuresti, Episcopia din Ohrid ar putea asigura asistenta religioasa pentru toti aromânii în limba lor materna.

Republica Federativa Iugoslavia (Serbia si Muntenegru)

Societatea aromânilor din Belgrad apreciaza ca ar exista 15 000 de persoane din Serbia si Muntenegru care se declara aromâni. Majoritatea acestora locuiesc la Belgrad, restul în estul Serbiei, în Voivodina si Kosovo.

Ei nu au un statut special si, dupa cât se pare, nici nu doresc acest lucru. Ei pot sa foloseasca numele si prenumele proprii, în limba aromâna.

Societatea aromânilor din Belgrad editeaza un buletin si organizeaza cu regularitate reuniuni si conferinte. Autoritatile au pus la dispozitia Societatii o sala si acopera cheltuielile de asigurare aferente. De asemenea, furnizeaza sprijin financiar pentru editarea unei carti.

Aromânii din Serbia coopereaza cu alte asociatii din strainatate si nu întâmpina dificultati sau obstacole din partea autoritatilor. Presedintele si secretarul Societatii au semnalat, în plus, existenta de emisiuni periodice pentru aromâni la radio si la televiziune.

Potrivit unui reprezentant al Miscarii Valahilor si Românilor din Iugoslavia, exista o comunitate valaha de aproximativ 200 000 de persoane care locuiesc în nord-estul Serbiei, pe malul drept al Dunarii, între râurile Morava si Timoc si o comunitate româna de 40 000 de persoane în Banat (regiunea Voivodina). Potrivit Uniunii pentru limba si cultura aromâna, valahii din zona Timoc vorbesc limba daco-romana. Ei sunt, în consecinta, români si nu aromâni. Profesorul Gauger de la Universitatea din Freiburg si profesorul Peyfus, de la Universitatea din Viena, confirma aceasta opinie.

România

Aromânii care au emigrat din tarile balcanice catre România , între cele doua razboaie mondiale, numara în prezent, potrivit Uniunii Femeilor Aromâne din întreaga lume (UFAP) între 150 000 si 200 000, 150 000 potrivit presedintelui Fundatiei pentru Tineretul Aromân "Valahia", 70 000 potrivit Delegatiei Parlamentare Române si presedintelui Asociatiei Culturale Macedo-Române din Bucuresti si 28 000 potrivit autoritatilor române care, în mod ciudat, fac distinctia între aromâni (21 000) si macedo-români (7000).

Comunitatea aromâna este concentrata în sud-estul României si, în special, in Dobrogea (75%) si în marile orase ca Bucuresti si Constanta, iar în restul tarii sunt raspânditi, în numar mic, dar aproape peste tot.

Constitutia României consacra drepturile culturale ale minoritatilor, dar aromânii, fiind înruditi cu românii, nu sunt considerati ca minoritate, ci drept "comunitate lingvistica si culturala".

Nu exista învatamânt în limba aromâna, la nici un nivel dar Delegatia Parlamentara indica existenta unei structuri în curs de constituire.

Ministerul Culturii din România publica lunar revista "Desteptarea Aromânilor" însa numai 25% din continutul sa este redactat în limba aromâna. Exista o presa si programe de radio, dar foarte putine programe de televiziune în aromâna. Numeroase manifestari culturale si folclorice sunt organizate de asociatiile aromâne fara sprijin din partea autoritatilor.

Concluzii

Modul de viata traditional al aromânilor a fost bulversat la începutul acestui secol ca urmare a schimbarilor politice si sociale intervenite în Balcani. Stabilirea unor frontiere fixe, între patru state diferite, în teritoriul locuit de aromâni, a determinat imposibilitatea schimbarilor traditionale între diferitele comunitati ale acestora. Adesea, turmele si terenurile aflate în proprietate au fost vândute si numerosi aromâni au parasit vaile si muntii în care locuiau, instalându-se în orase si contopindu-se cu masa populatiei locale. Invatamântul obligatoriu (în limba majoritara) si raspândirea radiodifuziunii au contribuit la accelerarea acestui proces.

Astfel, limba si cultura aromâna, dupa ce au supravietuit 2000 de ani în Muntii Balcani, sunt amenintate în prezent cu disparitia. Consiliul Europei trebuie sa faca tot posibilul pentru a evita aceasta evolutie cerând statelor în care traiesc aromânii sa respecte drepturile culturale ale acestora. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât toate aceste state - cu exceptia Republicii Federative Iugoslavia (Serbia si Muntenegru) - sunt în prezent membre cu drepturi depline ale Organizatiei noastre.

Aromânii nu cer decât recunoasterea oficiala a limbii si culturii lor, precum si sprijinul autoritatilor din tarile în care traiesc, în urmatoarele domenii:

1. învatamânt în limba materna;

2. servicii religioase în limba aromâna, în bisericile lor;

3. ziare, reviste, emisiuni de radio si televiziune în limba aromâna;

4. sprijin pentru asociatiile culturale.

In raport cu aceasta situatie, Consiliul Europei ar trebui sa examineze îndeaproape problemele acestui popor autohton al zonei balcanice si, în colaborare cu statele pe teritoriul carora se afla comunitatile aromâne, sa acorde sprijin pentru pastrarea limbii si culturii sale care constituie parti integrante ale patrimoniului european.

Statele balcanice în care traiesc aromânii ar trebui încurajate, între altele, sa semneze, sa ratifice si sa aplice prevederile Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare si Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale (ceea ce nu implica o recunoastere automata a aromânilor drept minoritate nationala). In cadrul Cartei, fiecare stat semnatar poate alege, dintr-o serie mare de masuri, pe cele pe care doreste sa le aplice limbilor regionale sau minoritare existente pe teritoriul sau. Chiar daca fiecare stat interesat nu ar alege decât nivelul minim pentru protectia limbii aromâne, acest lucru ar fi probabil suficient pentru a împiedica disparitia acesteia.

Celelalte state membre ale Consiliului Europei ar trebui sa analizeze posibilitatea de a înfiinta catedra de limba si cultura aromâna în cadrul sistemelor universitare.

Organizatiile europene ar putea analiza posibilitatea de a desfasura cercetari istorice cu privire la aromâni.

In Recomandarea 1291 (1996) cu privire la cultura idis, Adunarea recomanda Comitetului de Ministri sa înfiinteze, sub auspiciile Consiliului Europei, un "laborator al minoritatilor etnice dispersate". Acest laborator urmeaza sa aiba drept mandat:

a) sa promoveze supravietuirea culturilor minoritare sau a memoriei acestora;

b) sa desfasoare anchete cu privire la persoanele care vorbesc înca limbi minoritare;

c) sa înregistreze, sa culeaga si sa pastreze monumentele provenite din aceste culturi si elementele martor ale limbilor si folclorului acestora;

d) sa publice documentele de baza;

e) sa promoveze o legislatie care protejeaza culturile minoritare împotriva discriminarii sau a distrugerii.

Un asemenea laborator/observator pentru minoritatile etnice dispersate, dotat cu mijloace academice moderne, ar constitui instrumentul ideal, în cadrul Consiliului Europei, cu ajutorul caruia s-ar putea obtine si pastrarea limbii si culturii aromâne.

Sursa: Senatul Român - Problema aromânilor


Nsusu